Ziua Mondială a Sănătății, sărbătorită în fiece an la 7 aprilie, e un prilej în plus de a informa opinia publică despre rolul primordial al acesteia.
Având drept tematică "Spune "Da", pentru sănătatea Ta", în IPLTPA '' Mihail Berezovschi" au fost organizate mai multe activităţi ce au menirea de a promova grija pentru propria sănătate dar şi de a sensibiliza tânăra generaţie faţă de problemele mediului în care trăim precum şi repercusiunile acestuia asupra sănătăţii umane. Activităţile organizate au încercat să răspundă la întrebările:
- Ce pot face eu pentru sănătatea mea?
- Suntem noi capabili să creăm o lume unde fiecare să aibă acces la apă de calitate, dar și la o alimentație sănătoasă?
- Într-o lume unde economia are un loc privilegiat, care este locul sănătății și a stării de bine?
- Care este rolul sănătății umane și sănătății planetei în orașele industrializate?
- Criza climatică este o criză sanitară?
Într-o perioadă de pandemie, într-o creștere continuă a numărului patologiilor, Ziua Mondială a Sănătății, are drept obiectiv de a atrage atenția întregii comunități asupra necesității stringente de a promova modul sănătos de viață și de a ne implica activ într-o mișcare ce ar crea starea de bine a noastră, a tuturor.
Acesta este mesajul pe care ni l-au transmis elevii IPLTPA "M. Berezovschi".